A opta porunca biblică, „Să nu furi”, este mai complexă decât pare la prima vedere. Cred că chiar şi ateii vor accepta furtul ca fiind o faptă imorală, de rea voinţă şi negativă pentru evoluţia armonioasă a societăţii şi în general a omenirii. Furtul se manifestă sub diferite forme, de la actele frauduloase cele mai subtile şi greu de identificat până la cele mai evidente acte de jaf, recunoscute ca atare. Un furt recunoscut de orice om poate presupune, de exemplu, utilizarea violenţei cu scopul acaparării resurselor proprietarului legitim. Pe măsură ce vom explicita conceptul, vom înţelege de asemenea, că orice act fraudulos pe cât de subtil şi mascat, implică un furt. Aşadar ce este furtul?
O definiţie pe cât de uşoară, pe atât de exhaustivă ar fi următoarea: încălcarea sau violarea drepturilor de proprietate al unui proprietar LEGITIM.
Dacă drepturile de proprietate se dobândesc LEGITIM doar prin identificarea şi transformarea de resurse naturale aflate libere în natură şi prin schimbul voluntar al produselor pe piaţă, atunci orice altă formă de apropriere a drepturilor de proprietate asupra produselor este un furt, care implică o violare inerentă a drepturilor de proprietate a proprietarului LEGITIM. După toate, respectarea drepturilor de proprietate nu e doar o regulă pentru paşnica convieţuire între oameni, dar include şi respectul unei porunci dumenzeieşti pentru cei ce se vor a fi credincioşi.
Această regulă, de bun simţ de altfel, e validă pentru toţi oamenii şi organizaţiile de oameni din societate, cu excepţia uneia. Cu tot progresul civilizaţiei umane, se evită tratarea acesteia cu aceleaşi criterii legale şi morale aplicate tuturor celorlalţi: Statul. Or nu sunt toţi egali în faţa legii, nici în faţa legilor produse de oameni, nici în faţa legii lui Dumnezeu? Or moralitatea nu este pentru toţi?
Statul, existenţa căruia e posibilă doar datorită violării reiterate a drepturilor de proprietate ale proprietarilor legitimi, în mod straniu, este acceptat, ba chiar venerat nu doar de oamenii simpli, dar şi de cei mai credincioşi creştini. Mai mult – o mare majoritate a acestora, cred că e morală exproprierea unora (împotriva voinţei proprietarului legitim) pentru acordarea de beneficii altora şi susţin Statul în această activitate, care în mod normal ar fi considerată criminală. Cum se face posibilă evitarea aplicării celei de-a opta porunci Statului însuşi chiar de cei ce ar trebui să fie apărători ai credinţei şi al cuvântului lui Dumnezeu? Unul El probabil știe.