Teoria valorii aplicată acţiunii umane

Praxeologia – știința elaborată în cadrul școlii austriece

Pe parcursul istoriei, în orice domeniu de studiu au avut loc mari descoperiri care au revoluționat știința și au modificat radical viziunile despre metodele convenționale de cercetare și de căutare a cunoștinței. Un exemplu elocvent este teoria heliocentrică a lui Nicolaus Copernic care a demonstrat că Pământul este o planetă ca toate celelalte, dovedind totodată inconsistența teoriei geocentrice a lui Ptolemeu. În acea perioadă, biserica catolică evita să recunoască teoria heliocentrică sau chiar o condamna prin interzicerea scrierilor lui Copernic pe motiv că încălcau învățăturile biblice despre Pământ și Univers. Cu toate acestea, dubiul față de interpretările umane (deci susceptibile de eroare) ale Bibliei și interesul pentru adevăr a permis continuarea investigării în acest domeniu. Doctrina heliocentrică a fost completată și dezvoltată apoi de Johannes Kepler și Isaac Newton, care i-a dat forma definitivă și explicația fizică.

Dacă e să facem o analogie între știința economică și astronomie, atunci teoria valorii pentru economie și praxeologie este de o importanță la fel de mare precum a fost teoria heliocentrică pentru astronomie și cosmologie în general.

Teoria valorii, precum a fost expusă inițial de Menger și perfecționată de Ludwig von Mises, este elementul esențial al teoriei generale a comportamentului uman, care transcende limitele tradiționale ale științei economice. Într-adevăr, pe când teoria valorii se aplică acțiunii umane în toate timpurile și locurile, teoria economică (a valorii) se aplică numai la un subset special al acțiunii umane, și anume la acțiunea umană ghidată de calculul economic.

Deci praxeologia ca știință, precum a fost dezvoltată de Mises și de școala  austriacă, se referă la studiul deductiv al acțiunii umane. Acțiune ce este deliberată în vederea atingerii unor scopuri prin folosirea unor mijloace determinate, valorificate în mod subiectiv de individul care acționează. Praxeologia pornește de la axioma incontestabilă că ființele umane există și acționează și apoi deduce implicațiile logice ale acestui fapt. Aceste deducții sunt adevărate a priori și, spre deosebire de științele naturale, nu sunt bazate pe observații și testări sau pe orice alte informații obținute cu ajutorul simțurilor umane. 

Metoda inductivă și științele naturale

Astfel, în fizică de exemplu, legea atracției universale¹ are nevoie de experimente și testări pentru verificarea validității sale. Aceste testări și experimente de laborator sunt necesare dată fiind imposibilitatea (tipică științelor naturale) de a investiga cauzele primare ale legilor naturale. Nu întâmplător sunt mai multe formule matematice care exprimă această lege. Dar cum descoperim care formulă e adevărată și mereu validă? Știința se caracterizează prin utilizarea logicii și a raționamentului deductiv. În mod obiectiv, se poate spune că un argument bazat pe premise adevărate (cauzele primare ale unui fenomen) nu poate conduce la concluzii false (în lipsa unui defect de raționament). În ceea ce privește științele naturale, precum fizica, nu putem stabili autenticitatea unei legi din cauza imposibilității stabilirii directe a unor premise mereu adevărate. Einstein afirma: „Nu există nici o metodă inductivă care ar putea duce la conceptele fundamentale ale fizicii… sunt în eroare acei teoreticieni care cred că teoria vine din experiență inductivă.” ² De aici și afirmația: „Totul e relativ”. Sau nu chiar tot?

Metoda deductivă și științele sociale (praxeologia și economia)

În praxeologie, și ulterior în economie, avem totuși posibilitatea de a investiga în mod direct cauzele primare ale fenomenelor economice, tocmai deoarece cunoaștem cauza primară, conceptul fundamental, adică axioma acțiunii umane, conform căreia omul acționează deliberat în vederea atingerii unor scopuri, prin folosirea unor mijloace manipulabile determinate și valorificate în mod subiectiv de acesta, date fiind niște condiții generale nemanipulabile³. Comportamentul uman neintenționat nu se poate ridica la rangul de acțiune din punct de vedere praxiologic, astfel încât mișcările corpului pur reflexive sau inconștiente (de exemplu clipitul ochilor, tușitul, salivarea) nu pot fi considerate acțiuni.

Categoriile praxeologiei ca manifestări ale teoriei generale a acțiunii umane în cadrul diferitor contexte, au fost delineate de Rothbard în felul următor:

1. Teoria individului izolat (economia lui Crusoe)
2. Teoria relațiilor interpersonale și schimbului voluntar (catalaxie sau economie de piață)
   • Schimbul direct – Barterul
   • Schimbul indirect – Prin intermediul unui mijloc de efectuare a schimbului
3. Teoria Războiului – Acțiunea ostilă
4. Teoria Jocurilor
5. Alte necunoscute

Astfel, din punct de vedere praxiologic, economia este știința care are ca obiect de studiu comportamentul uman (atât în cazul unui individ izolat, cât și în cadrul unei societăți complexe, A+B). Conform tradiției aristotelice, legile economice sunt derivate în mod strict prin raționament deductiv⁴. O economie avansată (B) presupune utilizarea unui mediu de efectuare a schimbului (moneda), ce permite evitarea problemei dublei coincidențe a nevoilor⁵, specifice economiei de tip barter.

În continuare, vom analiza implicațiile economice ale acțiunii umane.

Economia ca parte a teoriei generale a acțiunii umane

1. Teoria valorii

• Conform teoriei valorii descoperită de marginaliști, valoarea (utilitatea) e strict subiectivă, în sensul că valoarea unui bun e dată de importanța subiectivă atribuită bunului de către consumator într-un context determinat. Exemplificând, valoarea este utilitatea subiectivă dată unei unități a produsului A în locul X pe data Y. Un tricou (Dolce&Gabbana) poate avea deci o utilitate diferită pentru aceeași persoană la momente sau locuri diferite, la fel cum poate avea o utilitatea diferită pentru două persoane diferite în același loc și timp. Matematic se poate exprima astfel: V(tricou)=f(consumator, X, Y). Este esențial însă faptul că utilitatea nu e măsurabilă, aceasta fiind pur subiectivă, iar ecuația este doar indicativă. Cu toate acestea, teoria valorii și raționamentele deductive ce derivă din aceasta au o aplicabilitate mult mai vastă decât câmpul acțiunii economice, și sunt relevante în general pentru orice om care acționează (homo agens). Economiștii adepți ai;homo oeconomicus,;în schimb, credeau că teoria valorii (eronată printre altele) e aplicabilă doar comportamentului precalculat (rațional⁶).

• Contribuția originală și extraordinară a lui Mises constă în definirea valorii ca fiind întotdeauna „relativă” sau „ordinală”, adică valoarea nu se limitează la relația bilaterală dintre consumator și un bun economic, considerată de Menger. Valoarea, după cum bine a intuit Mises, exprimă;relația trilaterală;dintre un individ și două bunuri economice. Datorită noii descoperiri, putem astfel înțelege de ce valoarea unui bun variază în diferite contexte pentru același individ, și anume deoarece un bun este considerat sau valorificat în relație cu un alt bun în noile circumstanțe, în conformitate cu scara de preferințe individuale, care nu sunt fixe.

Generalizând, putem spune că bunurile reprezintă mijloacele folosite pentru atingerea unor scopuri. În momentul întreprinderii acțiunii, omul are de ales cum să folosească resursele rare disponibile pentru scopuri alternative, și scopurile pe care le alege sunt cele pe care individul le valorifică cel mai mult. Timpul, de exemplu, este cel mai de seamă bun economic, întrucât fiind o resursă rară, este utilizat în orice acțiune umană. Și dedicarea acestuia unei acțiuni sau alteia depinde în mod exclusiv de importanța scopurilor pentru individ. Astfel, timpul este în mod necesar și rațional acordat acțiunii care poate atinge scopul cel mai important pentru individ. Aceasta e o lege generală, dedusă printr-un raționament logic, care se poate atribui oricărei acțiuni umane^7. Același „mecanism” de evaluare se repetă și în acțiunile individului de alegere a unui bun sau a altuia pe piață, într-o economie avansată.

Așadar, pornind de la pilonul fundamental al teoriei generale a acțiunii umane, teoria valorii, vom vedea în continuare cum se încadrează aceasta în perspectivă economică a acțiunii umane.

2. Calculul economic și schimburile

Dacă praxeologia se ocupă, în cadrul unui context mai larg, de alegerile umane ghidate doar de judecăți de valoare individuale, știința economică se ocupă de acțiunea umană în măsura în care persoanele care acționează își bazează deciziile atât pe judecăți de valoare individuale, cât și pe calcule economice. Ce reprezintă însă calculul economic? Când, cum și în ce condiții are loc acesta?

Calculul economic are loc doar în prezența prețurilor monetare care se formează doar în urma schimburilor voluntare pe piață. Schimburile, la rândul lor, pot avea loc doar dacă factorii de producție și bunurile schimbate sunt în proprietate privată. Astfel, ajungem la concluzia că alocarea factorilor de producție pe baza calcului economic poate avea loc doar într-un sistem de proprietate privată a factorilor de producție, sistem cunoscut sub numele de capitalism.

Dar de ce au loc schimburile? De ce bunurile economice ajung de la un proprietar la altul? Ce rol are teoria valorii în cadrul schimbului?

Tocmai în acest context are cea mai mare relevanță teoria valorii precum a fost reformulată și perfecționată de Mises. Un schimb voluntar are loc doar atunci când două bunuri sunt plasate după o ierarhie a importanței diferită pe scara de valori/preferințe a două persoane diferite. Astfel, activitatea economică (pașnică) caracterizată de prezența schimburilor (voluntare), nu poate avea loc decât pe baza scării de valori individuale. Schimbul nu ar avea loc dacă bunurile ar fi de aceeași valoare pentru unul dintre participanți. Bunul celuilalt trebuie să aibă neapărat o valoare superioară pentru ca schimbul voluntar să aibă loc. Atunci în mod obligatoriu ambii beneficiază de liberul schimb, deoarece ambii renunță la un bun în schimbul altuia de valoare superioară celui cedat, care satisface mai bine nevoile cele mai urgente sau scopurile cele mai importante⁸.

În cazul unei economii avansate, în prezența monedei, banii nu au doar o valoare intrinsecă⁹ dată de satisfacerea directă a unei nevoi, ci și o valoare de schimb. În momentul în care un individ renunță la un bun în schimbul monedei, valoarea de schimb (mereu subiectivă) acordată monedei este superioară celei acordate bunului. Valoarea de schimb reprezintă deci, în mintea individului care o obține, capacitatea monedei de a achiziționa alte bunuri de valoare superioară celui cedat în precedență.

Chiar dacă ierarhia preferințelor și scopurilor ar fi pentru toți aceeași, tot ar fi loc pentru schimburi, deoarece mijloacele folosite ar fi valorificate în continuare în mod subiectiv datorită diverselor grade de intensitate a dorințelor și chiar a cunoștințelor deținute de individ cu privire la folosirea unor mijloace pentru îndeplinirea dorințelor.

Cauzele primare și evaluările personale subiective în ceea ce privește alegerea obiectivelor sunt în afara obiectului de studiu al economiei. De ce oamenii aleg valori și scopuri într-atât de diferite și acționează într-un mod determinat este mai degrabă o întrebare din domeniul psihologiei, la care cu siguranță nici psihologii nu pot să dea un răspuns fără echivoc. De ce? Deoarece nu putem deduce prin raționament logic cauzele primare ce ne împing la acțiune. Adică nu putem stabili în mod direct premisele acțiunii umane, care sunt acestea și dacă sunt exacte și adevărate. Acestea pot fi cercetate desigur prin inferență, prin metoda inductivă ca și în cazul fizicii, însă astfel nu putem ajunge la conceptele fundamentale ale acțiunii umane.

Cu toate acestea, teoria economică prezentată în acest articol este perfect validă, întrucât e obținută prin raționament deductiv. Piața funcționează conform acestei teorii, în ciuda faptului că nu cunoaștem evaluările și cauzele primare ce determină acțiunea, la fel cum știm că există o lege a gravitației dar nu știm în mod exact de ce. Mises scria:

Observați funcționarea sistemului de piață… și veți descoperi în ea amprenta degetului lui Dumnezeu.

Concluzie

Sistemul pieței nu este altceva decât mulțimea interacțiunilor voluntare în urma cărora resursele rare sunt realocate în funcție de scopurile diferite urmărite de indivizi. Iar conform definiției lui Lionel Robbins, economia este știința ce studiază comportamentul uman și modul alocării mijloacelor rare în scopuri alternative, date fiind diversele ierarhii de obiective.

Nu există activitate economică în afara sistemului de interacțiuni voluntare bazate pe valori subiective. Interacțiunile non voluntare sunt în mod necesar externe pieței și sunt subiectul activității politice, activității criminale și războaielor. Alte interacțiuni voluntare care nu sunt bazate pe schimb de resurse fac parte dintr-o gamă mai largă decât cea a acțiunii cu interes economic. Deși, dacă ar fi să considerăm timpul o resursă rară, atunci orice acțiune umană ar putea fi considerată, conform acestei teorii,  acțiune bazată pe o evaluare subiectivă. Un schimb de timp și emoții valorificate subiectiv la momentul interacțiunii ar fi similar schimbului într-o economie de tip barter, caracterizată de absența monedei și a prețurilor monetare. De la absența monedei în unele interacțiuni vine și zicala „banii nu aduc fericirea”, pentru că bunurile economice, fie ele cât de rare, se pot achiziționa pe piață sau prin muncă, pe când fericirea nu e supusă acelorași legi. Desigur, sunt emoții care pot fi suscitate datorită bunurilor economice, dar fericirea ca emoție „supremă” vine din interacțiunile voluntare (cu alți oameni, cu Dumnezeu) și dedicarea timpului unor activități și acțiuni care nu necesită întotdeauna un preț în termeni de resurse materiale sau monetare. Nu există nici un preț cât de cât stabil sau recognoscibil care ne-ar permite să cumpărăm exact aceeași „porțiune” de emoții în instanțe de timp diferite (spre deosebire de resursele materiale, a căror evaluare în termeni monetari este oarecum statornică, deși mereu subiectivă). Absența prețurilor, în cazul manifestărilor unor stări de spirit, nu indică absența unei „activități economice”¹⁰, ci doar imposibilitatea calculului economic, de unde deducem că acestea nu constituie subiectul de studiu al științei economice.

---