O petiţie din partea fabricanţilor de lumânări, lumânărele, lanterne, becuri, felinare de stradă, linguriţe de stins lumânări si extinctoare, precum şi din partea producătorilor de seu, ulei, răsină, alcool şi a tot ce are legătură cu iluminatul
Către onorabilii membrii ai Camerei deputaţilor.
Domnilor,
Mergeţi pe calea cea buna. Respingeţi teorii abstracte si nu vă interesează abundenţa si preţurile scăzute. Vă preocupaţi în principal de soarta producătorului. Doriţi să-l eliberaţi de concurenţa străină şi să rezervaţi piaţa internă industriei interne.
Suntem pe cale de a vă oferi o ocazie excelentă de-a aplica – cum s-o numim? – teoria dumneavoastră? Nu, nimic nu este mai înşelător decât teoria. Doctrina dumneavoastră? Sistemul? Principiul vostru? Dar vă displac doctrinele, aveţi oroare de sisteme, cât despre principii negaţi c-ar exista aşa ceva în economia politică; aşa că o vom numi “practica dumneavoastră” – practica dumneavoastră fără teorie şi fără principii.
Suferim concurenţa ruinătoare a unui rival care aparent lucrează în condiţii atât de avantajoase faţă de cele în care lucrăm noi în ce priveşte producţia de lumină încât ne inundă piaţa internă cu imense cantităţi la un preţ incredibil de mic. În momentul în care îşi face simţită prezentă vânzările noastre încetează, şi toţi consumatorii se îndreaptă spre el, şi o ramură a industriei franceze ale cărei ramificaţii sunt nenumarate e dintr-odată redusă la stagnare completă. Acest rival, nimeni altul decât Soarele, duce un război atât de nemilos împotriva noastră încât suspectăm o înţelegere secretă cu perfidul Albion (excelenta diplomaţie in zilele noastre!), mai ales pentru că acordă acelei insule înfumurate un respect pe care noi nu-l primim.
Va rugăm să binevoiţi a introduce o lege care sa impună închiderea tuturor ferestrelor, jaluzelelor, luminătoarelor, perdelelor, capacelelor de la vizoarele uşilor – pe scurt a tuturor deschiderilor, găurilor, crăpăturilor şi fisurilor prin care lumina soarelui intră în case, spre detrimentul industriaşilor cinstiţi care au – suntem mândri să spunem – îmbogăţit această ţară, o ţară care nu poate, în semn de recunoştinţă, sa ne abandoneze astăzi într-o luptă atât de inegală.
Avem încredere, onorabili deputaţi, că nu ne veţi consideraţi cererea ca o satiră, respingind-o fără a urmari mai întâi motivele pe care le avansăm în susţinere.
În primul rând, dacă închideţi cât mai mult posibil accesul la lumina naturală, şi pe această cale creaţi o nevoie pentru lumină artificială, ce industrie din Franţa nu va fi indirect încurajată?
Dacă Franţa consumă mai mult seu vor fi mai multe vaci şi oi, şi pe cale de consecinţă vom vedea mai multe ferme, carne, lina, piele şi în special gunoi de grajd, baza bunăstării agriculturale.
Dacă Franţa consumă mai mult ulei vom vedea extinderi în cultivarea terenurilor cu mac, cu măsline şi cu rapiţă. Aceste plante bogate dar secătuitoare pentru soluri vor intra în producţie la momentul potrivit pentru a ne permite să folosim profitabil fertilitatea crescută pe care creşterea cornutelor o va aduce pământului.
Mlaştinile vor fi acoperite cu răşinoase. Numeroase roiuri de albine vor aduna din munţi tezaurele parfumate, care azi îşi izidesc aroma în aerul deşert, precum florile din care emană. Astfel, nu există o singură ramură a agriculturii care să nu beneficieze de-o însemnată extindere.
Aceleaşi observaţii sunt valide şi-n cazul marinei comerciale. Mii de nave se vor ocupa cu vânatul balenelor, şi în scurtă vreme vom avea o flotă capabilă de-a susţine onoarea Franţei şi de-a satisface aspiraţiile patriotice ale subscrişilor petiţionari, lumânarari şi alţii.
Dar ce să mai zicem de specialităţile manufacturii pariziene? De-acum înainte veţi vedea aurării, bronz şi cristal în sfeşnice, în lămpi, în candelabre strălucind în pieţe spaţioase în comparaţie cu care cele de azi sunt biete dughene.
Nu va exista un singur adunător de răşină pe dunele lui de nisip, nu va exista miner sărac în fundurile găurii lui negre, care nu va primi salarii mai mari şi care nu se va bucura de o mai mare prosperitate.
Nu-i nevoie de multă meditaţie, domnilor, pentru a fi convinşi că nu va fi poate nici un singur francez, de la bogatul acţionar până la cel mai umil vânzător de chibrituri a cărui condiţie să nu se îmbunatăţească prin acceptarea petiţiei noastre.
Vă anticipăm obiecţiile, domnilor; dar nu este una singura printre ele pe care să n-o fi cules dintre coperţile mucede ale tomurilor susţinătorilor comerţului liber. Va sfidăm să pronuntati un singur cuvânt împotriva noastră care nu s-ar întoarce imediat împotriva dumneavoastă înşivă şi-a principiilor din spatele întregii dumneavoastră practici.
Ne veţi spune că, deşi noi am avea de câştigat de pe urma acestei protecţii, Franţa n-ar câştiga nimic, pentru că tot consumatorul va avea de suportat cheltuielile?
Avem răspunsul gata :
Aţi pierdut dreptul de-a invoca interesele consumatorului. L-aţi sacrificat ori de câte ori interesele lui erau contrarii celor ale producătorilor. Aţi făcut asta pentru a încuraja industria şi pentru a creşte ocuparea forţei de muncă. Pentru exact aceleaşi motive ar trebui să acceptaţi şi propunerea noastră de azi.
De fapt, chiar aţi anticipat aceasta obiecţie. Când vi s-a spus ca au şi consumatorii un interes in libera intrare a fierului, carbunelui, susanului, grâului şi textilelor aţi replicat că “Da, dar producătorul are un interes în excluderea lor”. Foarte bine, sigur că dacă au consumatorii un interes în acceptarea liberă a luminii naturale au şi producătorii un interes în interzicerea ei.
“Dar”, aţi putea spune de asemnea că “producătorii şi consumatorii sunt aceeaşi persoană. Daca producătorul profită de pe urma protecţiei, îl va îmbogati pe fermier. Dimpotrivă, dacă agricultura prosperă, se vor deschide noi pieţe de manufactură.”.
Foarte bine, dacă ne oferiţi monopol pe producţia luminii în timpul zilei în primul rând vom cumpăra mari cantităţi de seu, cărbune, ulei, răşină, ceară, alcool, argint, fier, bronz şi cristal pentru a ne alimenta industria. În plus, noi şi toţi numeroşii noştri furnizori, devenind bogaţi, vom consuma mult şi vom împărţi prosperitatea în toate direcţiile producţiei locale.
Dacă veţi spune că lumina Soarelui e un dar fără preţ al Naturii, şi că a refuza asemenea daruri ar însemna să refuzi bunăstarea însăşi, sub pretextul încurajării mijloacelor de-a o obţine, vă vom avertiza că această concluzie dă o lovitură mortală propriei voastre politici.
Amintiţi-vă că până acum aţi exclus întotdeauna bunurile de import, pentru că sunt aproape gratuite, pentru că în proporţie ele se apropie mai tare de caracterul cadourilor gratuite. Aveţi doar jumătate de motiv pentru a vă conforma cererilor celorlalţi monopolişti, şi-aveţi motivul întreg pentru a accepta cererea noastră, o cerere în deplin acord cu propria dumneavoastră practică. A ne refuza cererea tocmai pentru că-i mai bine fundamentată decât a tuturor celorlalţi ar fi egal cu a accepta că înmulţirea a doi întregi pozitivi să rezulte într-un negativ, conform ecuaţiei +x+=-, o îngramadire de absurd peste absurd.
Munca şi Natura colaborează în proporţii variate, depinzând de ţară şi climă, în producţia mărfurilor. Partea pe care-o oferă Natura e întotdeauna gratis, partea contribuită de munca omului constituie valoarea şi se plăteşte.
Dacă o portocală din Lisabona se vinde la jumătate din preţul unei portocale din Paris, e datorită căldurii naturale a Soarelui, care face pentru prima gratuit ceea ce e nevoie a se compensa pentru a doua prin încălzire artificială, care bineînteles că introduce un cost suplimentar. Astfel, dacă ne survine o portocala din Portugalia putem spune că ni-e dată pe jumătate gratis, sau cu alte cuvinte la jumătatea preţului celor produse in Paris.
Şi-acum, în virtutea acestei semi-gratuităţi vă apucaţi s-o interziceţi. Întrebaţi “Cum e posibil ca munca naţională (franceză) să facă faţa muncii străine dacă prima are de făcut toată munca, iar cea din urma doar jumătate, Soarele ocupându-se de restul?” Dar dacă faptul că un produs e pe jumătate gratis vi-e suficient pentru a-l exclude de pe piaţă, cum e posibil ca lumina Soarelui, care-i cu totul gratis, sa fie acceptată? Dacă aţi fi consistenţi, excluzând ceea ce-i pe jumătate gratis pentru că-i dăunator industriei locale, ar trebui să excludeţi atunci şi ceea ce-i cu totul gratis, cu şi mai multă îndreptăţire şi dublu zel.
Pentru a cita un alt exemplu: Când un produs – cărbune, fier, grâu sau textile – ne vine din străinătate, şi când îl putem cumpăra cu costuri mai mici decât dacă l-am produce noi singuri, diferenţa e un dar care ni se oferă. Dimensiunea acestui dar e proporţională cu diferenţa de preţ. Poate fi un sfert, sau jumatate, sau trei sferturi din valoarea totală, dacă străinul ne cere doar trei sferturi, sau jumătate, sau un sfert din preţul comun. E întregul complet atunci când donorul – cum ar fi Soarele – ne oferă bunul fără nici o contraprestaţie.
Problema este, şi v-o expunem explicit, doriţi ca Franţa să beneficieze de consumul fără cost sau de aşa-zisele avantaje ale producţiei oneroase? Alegeţi una, dar păstraţi consecvenţa; pentru că atâta timp cât interziceţi, aşa cum interziceţi astăzi, cărbunele străin, fierul, grâul şi textilele în proporţie cu diferenţa de preţ, cât de inconsistent ar fi să acceptaţi lumina Soarelui, al cărei cost este zero toată ziua!