De multe ori auzim de hoţiile şi corupţia din cadrul structurilor publice/ statale, de atâtea ori tindem să blamăm acei oameni, ca fiind imorali şi lipsiţi de valori. De aici ideea oarecum răspândită, că în cadrul Statului şi ramificaţiilor acestuia trebuie schimbaţi birocraţii „răi” cu alţii mai buni, mai morali, mai umani şi astfel totul ar înflori de jur împrejur. O singură problemă persistă – această supoziţie este profund eronată, atât din punct de vedere logic, cât şi din punct de vedere etic şi moral.
Şi ca să înţelegem cu adevărat o problemă, e fundamental a încerca de a pătrunde în esenţa ei. Deci care este originea tuturor relelor în ceea ce priveşte aparatul statal şi angajaţii în cadrul acestuia? De ce un birocrat se simte deseori superior oamenilor de rând? Probabil pentru că are putere pe care o exercită. De ce un poliţist poate lua şpagă şi să continue să pretindă că el este cel care te apără de cei corupţi? Pentru că are putere pe care o exercită. De ce un judecător care emite sentinţe nedrepte, i se permite să activeze mai departe fără urmări pentru carieră? Pentru că are putere, pe care o exercită. E o lume cu susul în jos. Nu e nevoie de multă logică, doar un pic de bun sens şi observăm următorul lucru: toţi aceşti birocraţi beneficiază de o putere concordată de oameni pe care de cele mai multe ori aceştia nu au cum să o controleze. Este o consecinţă naturală a îndepărtarii de puterea de decizie liberă şi necondiţionată, delegată democratic în mâinile altora.
Pentru a face o paralelă, putem imagina sursa de putere dată de inelul magic din celebrul film „Stăpânul inelelor”.
De ce oamenii ce se află în posesia puterii, au această tendinţă malefică, de a o utiliza, fie pentru interese personale, fie pentru a demonstra o oarecare formă de superioritate, şi mai ales de ce o fac în detrimentul libertăţilor şi intereselor altor oameni?
Cuvântul cheie este PUTEREA, desigur! Puterea de control şi decizie asupra vieţilor altora, putere pe care o utilizează fără scrupule, când cedează sentimentelor sau dorinţelor personale. Pentru că natura umană este coruptibilă şi uşor cade în păcat (exemplul lui Adam este elocvent şi ar trebui să ne amintească mereu de asta) Ce implică deci delegarea puterii în mâinele unei clase restrânse de birocraţi? Implică posibilitatea utilizarii legilor ca instrument pentru atingerea propriilor lor obiective, ceea ce se şi face sistematic. Câteodată şi cu ajutorul instrumentelor democratice puse la dispoziţie după proliferarea unor campanii de propagandă a minciunilor. Astfel se fac legile, de care beneficiază unii în detrimentul altor, înşelând majoritatea democratică. Democraţia este o justificare ideală pentru aceşti afacerişti de legi scrise pentru atingerea scopurilor lor cu mijloacele cele mai meschine oferite de democraţie. Legea scrisă poate fi manipulată şi interpretată de cei care sunt predispuşi a o face. De obicei sunt oamenii cei mai imorali sau ignoranţi. Deja este Bibila, în care cu siguranţă vom găsi acele principii şi legi universale, (adevăratele legi la care trebuie să tindem personal a le respecta) ce deseori lipsesc total din Constituţii sau in oricare Cod Legal. Deşi, în cazul Bibliei de asemenea rămâne riscul interpretărilor eronate. Oamenii morali ştiu de existenţa legilor nescrise, de aia tind să legifereze mai puţin sau doar să expună ordinea naturală a lucrurilor şi relaţiilor între ele conform legilor naturale (fie acestea legile lui Dumnezeu sau ale Naturii). De legea naturală, care este universală, trebuie să se aproprie orice comunitate sau om. Altfel e destinată haosului şi destrămării.
Pentru eliminarea abuzurilor nu sunt necesari oameni mai morali sau mai spirituali în cadrul structurii de stat, ci de o eradicare a puterii din mâinile acestora, din cadrul sistemului de guvernământ. Ce implicaţii practice are această afirmaţie? Aceasta înseamnă eliminarea a funcţiilor şi procedurilor birocratice pentru administrarea vieţii cetăţenilor în schimbul relaţiilor voluntare între cetăţeni. Este unicul drum viabil, care nu elimină natura coruptibilă a omului, dar o limitează la proporţii mult mai mici, în comparaţie cu cele oferite de aparatul statal.
Un exemplu consistent în acest drum ar fi privatizarea sistemului de pensii, care nu este altceva decât o schemă Ponzie, considerată fraudă, dacă ar fi făcută în sectorul privat. Dar legiferând prin legi scrise (coduri fiscale şi alte acte legislative), în mod miraculos, frauda capătă statutul de legitimitate, atunci când este impusă de aparatul statal prin funcţionarii acestuia mai mult sau mai puţin conşienţi. Un altul ar fi eliminarea privilegiilor date băncilor prin legi scrise, care tutelează sistemul cu rezervă fracţionară pe bază cărora se comite doar un alt tip de fraudă legalizată.
Mai simplu, trebuie eliminate toate acele legi, care impun unui om/ individ/ persoane/ să acţioneze contrar voinţei sale, atunci când această voinţă nu implică încălcarea drepturilor naturale, universale a altor oameni. Şi atunci când eliminarea este imposibilă, atunci nerespectarea lor este oricum legitimă şi justificabilă, precum bunul Tolstoi sau Gandhi ne învaţă printr-un exemplu minunat – dezobedienţa non violentă.
A lua bine aminte: cu cât mai mult legile unui Stat sau a unei comunităţi se îndepărtează de ordinea naturală a legii, cu atât mai mare este riscul pierderii valorilor morale, etice şi spirituale, şi nici un birocrat pe cât de cuviincios, nu e în stare a le recupera prin exercitarea puterii. Rezistenţa împotriva acestor legi injuste trebuie să fie prerogativa oameni liberi, cu principii inderogabile şi ireductibile.