Next stop – Flying Dog în Arequipa, Peru. Am ales hostelul doar pentru numele amuzant. Acum am și eu o idee cum e să atragi turiștii simplu și costless. Cum ar suna Porcul Zburător? gândesc în sinea mea. Circa 7 euro pe noapte ai parte de un somn “ca lumea” într-un pat mare și comod, de dimensiunea unui pat matrimonial. Micul dejun la bufet inclus. Spre deosebire de Cile, Peru este de două ori mai ieftin, ceea ce îl face pentru buzunarul meu de două ori mai atractiv.
Hostelul l-am schimbat totuși a doua zi pentru unul și mai ieftin de circa 3 euro.
Cam ca peste tot, drumeții sunt foarte prietenoși, foarte încântați de a schimba două vorbe. La fel și eu. Un lucru mă amuzează tare de tot de fiecare dată. Când vine faza “da tu de unde ești” și le spun Moldova, expresia fețelor ce urmează este de fotografiat și păstrată ca parte integrantă a aventurii. În afară de europeni desigur, sau mă rog majoritatea acestora. În toate hostelurile până acum, recepționiștii îmi spun că sunt primul moldovean cazat la ei. Turiștii spun la fel. Zâmbesc de fiecare dată și țin să le explic unde se află mânuța asta de pământ, pe nume Moldova, pe care unii îl pronunță cu dificultate.
Așa, și după o raită prin oraș, îmi dau seama ce trebuie să fac și cu ce bani. Canionul Colca, renumit pentru a fi al doilea canion din lume ca profunzime, este ținta principală a turiștilor în această regiune. Sunt organizate trekking-uri in Canion de 2,3 sau 4 zile. Am optat pentu cel de 3 zile și am făcut bine. Este extenuant. Circa 40 euro pt 3 zile, cu cazare și mâncare inclusă, m-am gândit că merită.
În oraș am apreciat “Arequipa free downtown tour”, operat de niște studenți doar pe bază de bacșiș. Am avut parte de un ghid extraordinar de amuzant și care în 2 ore ne-a luminat “cu ce se mănâncă” Arequipa și împrejurimile sale. Chiar dacă era free, a meritat un bacșiș de la mine.
Mai intru într-un magazin, atras de bannerul publicitar Inka-Cola 1.70 Sol. Are un gust foarte asemănător cu limonada ce se vindea pe timpul Uniunii Sovietice.
Întreb:
– Quanto es l’Inka Cola?
Vânzătoarea isteață:
– 2 Sol.
Atunci îi arăt cu degetul spre banner, iar ea râde și spune:
– Esta es propaganda antigua. Però por ti, esta bien 1.70 Sol.
Zâmbesc, îi întind banii, îmi iau băutura și îmi văd de drum.
Canionul Colca se află la 5 ore de drum de Arequipa, distanță relativ mică pentru ceea ce reprezintă conceptul de distanță în Sud America.
Un microbuz trece pe la 3 de noapte, pentru a prelua aventurierii de pe la hosteluri și ne pornim grăbit la “Cruz del Condor” pentru a admira maestuosul zbor al Condorului.
Condorul e cea mai mare pasăre din lume, anvergura aripilor atinge circa 3m. Trăiește cam cât un om, până la 70 de ani. Cât de “întunecat” sunt (cum spune un amic de-al meu), mă gândesc în sinea mea, nu știam absolut nimic despre această uimitoare pasăre. Îmi aminteam doar de melodia emoționantă a lui Simon and Garfunkel, El Condor che pasa (inspirată din muzica nativilor americani din câte pare). Iar aici, monumente dedicate Condorului, împânzesc regiunea.
La Cruz del Condor stăm circa 40min cu ochii țintiți spre cer și spre adâncurile Canionului în căutarea Lui.
La fel nu prea știam eu ce înseamnă trekking prin munți. Urma să începem parcursul de la Mirador de San Miguel (cca o oră de la Cruz del Condor) spre adâncul Canionului la San Juan de Chuccho, un sătuc de câteva case unde urma să cinăm și să înoptăm. Spre deosebire de alte grupuri mai numeroase, al nostru a fost un grup de doar 3 persoane plus ghidul, un cowboy cu ceva rădăcini incașe. Ne pornim la vale, un traseu de dificultate medie, de circa 3 ore până la destinație. Fac cunoștință cu Rebecca și Fritz, nemți, tovarăși de drum. Cam aceeași vârstă ca mine. E incredibil cât de ușor cad barierile culturale și lingvistice în timp ce călătorești. Foarte prietenoși și amabili, am avut ceva timp împreună ca să împărtășim impresii, memorii și câte ceva din planurile noastre pe viitor.
Pe la 13.00 ajunsei în San Juan, mort de oboseală. Dormisem circa 2 ore noaptea precedentă. Ajunși acolo, am înghițit o zeamă și niște orez cu carne de lamă, după care am mai stat cu Rebecca circa 20 min la umbră, vorbind despre principiile ce ghidează conviețuirea într-o comunitate autentică și aici i-am povestit despre experiența mea în Exosphere.
Revin imediat! – îmi spune ea la un moment dat. Da da, imediat. Cred că trecură 2 minute și eu mă prăbușisem deja pe iarbă într-un somn dulce și mult dorit.
Mă trezisem 1 oră mai târziu pentru că era cam frig la umbră. Încă somnoros, privesc în jur. În mijlocul ogrăzii, stă o piatră mare de granit, circa 4m diametru, alături de care stă rezemată o scară. Curios din fire, m-am urcat pe ea. Ca să vezi, ce bine e, deasupra suprafața-i plată și caldă, întrucât toată ziua gâdilită de soare. Un loc minunat pentru a continua somnul. Încă o oră până la asfințit. După care din nou mi se face frig. Brr. Merg în coliba mea și mai dorm o oră. Între timp un alt grup, format din 6 persoane, 5 fete și un băiat, toți nemți, ajung în același loc . Aveau să-mi fie și ăștia tovarăși de drum, chiar dacă aveau un ghid divers. Cum era și de așteptat, aceștia au vorbit mai mult germană, iar eu am tăcut mai mult în toate celelalte limbi pe care le cunosc.
Când ies din colibă, aproape de cină, aceștia fac ceva glume pe seama mea, cum că nu voi reuși să dorm la noapte. A mers un pic engleză la început de dragul meu, dar germana a învins pe parcurs. Partea pozitivă – am înțeles că germana e totuși de studiat. Așa, am început cu numărătoarea de la unu la douăzeci. Tot e bun. Gutăntag, Gutănmorghen, ihlibidih, hitler kaput, șaise, prost – astea le știam deja.
În timp ce eu am mi-am odihnit mădularele în după amiază, fetele s-au osândit să aducă niște lemne și uscături pt foc. Astfel, după cină, am avut ocazia să mai stăm un pic la taifas în lumina și plăcuta adiere a focului.
Le-am ținut o lecție despre tehnici de memorie de circa juma de oră. Am fost inspirat de o carte a unui fost campion mondial la memorie pe nume Domenic O’Brien. Astfel le-am explicat câteva din tehnicile acestuia pentru a reține numele când facem cunoștință, un subiect destul de interesant pentru noi ca vagabonzi, ce întâlnim sute de persoane și uităm numele acestora în câteva minute, sau chiar secunde după ce ne prezentăm. L-am citat pe O’Brien: “Memoria are o capacitate infinită de stocare a informațiilor. Cheia exploatării acesteia constă în dezvoltarea imaginației noastre”. Apoi le-am relatat destul de detaliat tehnicile pe care le studiasem. M-au pus la încercare, să vadă dacă am aplicat ceea ce am predat. Am aplicat în parte. Așadar, Eva, Steffi, Thomas, Fritz, Rebecca, Sonia, Laura și Emka. Am utilizat diferite tehnici de asociere și imaginație pt a le memoriza.
– Eva, pentru că dacă va fi să am o familile și o fată în viitor, o voi numi Eva. Am imaginat-o pe Eva cum o naște pe “Eva mea”.
– Steffi precum Steffi Graf. Le-am imaginat jucând tenis.
– Thomas precum Thomas Muller, imaginandu-i jucând fotbal.
– Fritz al cărui nume, nu știu de unde îl asociez automat cu un spion german din timpul celui de-al doilea război mondial. L-am imaginat spionând fetele în duș hahaha.
Cam așa și cu celelalte. Cu cât sunt mai vivide, mai provocante și mai emoționante imaginile create, cu atât e mai puternic link-ul creat între acestea și numele persoanelor care dorim să le memorizăm.
Așa, și după ce s-a stins focul, s-a terminat lecția, am reintrat în coliba mea de lut și am avut cel mai bun somn din ultimele 6 luni, și asta în ciuda preocupărilor de mai devreme a noilor (deja vechilor) mei tovarăși…