Teoria şi metodologia de studiu a acţiunii umane

Ce este teoria? Sunt mai multe definiţii ale acesteia în funcţie de domeniul de studiu. În ceea ce priveşte studiul acţiunii umane, teoria trebuie să explice comportamentul uman. Spre deosebire de alte şcoli de gândire, care în procesul de investigaţie adoptă în mare parte metodologia ştiinţelor naturale, şcoala austriacă rejectează metodologia de cercetare bazată pe ipoteze sau premise ce nu corespund realităţii. Primii consideră corectă o formă restrânsă a teoriei, conform căreia teoria este acceptată în funcţie de capacitatea acesteia de a prezice fenomene economice sau de a explica realitatea pe baza unor experimente conduse dezvoltând nişte ipoteze abstracte, care nu corespund întocmai realităţii (ipotezele modelului de concurenţă perfectă sunt un exemplu). Austriecii în schimb, dezvoltă un corp teoretic, bazat pe axioma acţiunii umane, care reflectă perfect natura reală a omului. Metodologia deci diferă enorm şi conduce de multe ori la explicaţii şi concluzii chiar foarte diferite acolo unde sunt aplicate. Acest lucru este valid mai ales in domeniul ştiinţelor sociale.

Teoriile şcolii austriece sunt dezvoltate asemenea teoremelor matematice, în sensul că pornesc de la axiome, adică de la propoziţii adevarate admise fără necesitatea unei demonstraţii, întrucât axiomele sunt nedemonstrabile şi evidente de la sine.

Deci în viziunea Şcolii Austriece, ştiinţa economică are ca obiect de studiu comportamentul uman, aşa cum este acesta în ordinea reală, iar economistul este dedicat doar reprezentării conceptuale a realităţii obiective (a comportamentului uman). Acesta nu încearcă să muteze realitatea sau să interfereze în economie, ci doar să descrie realitatea aşa cum este.

Aplicarea celor două metodologii în investigaţia “teoremei“ acţiunii umane

  • Conform metodologiei Şcolii Austriece, teoria (sau mai degrabă teorema) formulată de Ludwig von Mises sună cam aşa:

Acţiunea umană este comportament intenţionat sau deliberat în vederea atingerii unui scop. Teorema în acest caz nu este altceva decât o dezvoltare logică a conceptului de acţiune pe baza unui raţionament deductiv. Axioma de pornire (sau ipoteza ce corespunde realităţii) la baza construirii teoremei este că “omul acţionează”. [1] Această teoremă aplicată comportamentului uman este mereu validă la fel cum e mereu validă teorema Pitagora aplicată triunghiurilor dreptunghice.

  • Conform metodologiei ştiinţelor naturale:

Teoria conform căreia “acţiunea umană este comportament intenţionat spre atingerea unor obiective”, ar trebui verificată prin teste şi experimente. Astfel de fiecare dată când se verifică ipoteză că omul acţionează, ar trebui observat faptul că acesta a acţionat într-adevăr deliberat. Dacă e să facem o paralelă cu teorema Pitagora, atunci ar trebui practic să verificăm dacă aceasta este satisfacută de toate triunghiurile dreptunghice care iau parte la experiment. Lucru absolut inutil din perspectiva metodologiei de studiu adoptate de geometria euclidiană.

Economia în sens praxeologic, dezvoltă deci o teorie bazată pe axioma acţiunii umane, la fel cum este şi teorema Pitagora dedusă din axiomele lui Euclid spre exemplu. Nu are nevoie de observări şi testări empirice, ci doar de aplicarea unui raţionament deductiv în procesul de demonstraţie a relaţiilor dintre diferitele axiome într-un fenomen mai complex (teoremă sau teorie).

Importanţa validităţii teoriei

Dacă nu ai o teorie validă care să suporte un set de cunoştinţe şi informaţii, atunci e foarte probabil ca în urma aplicării unei teorii false într-un determinat context să ajungi la concluzii false. Pentru că premisele false poartă din start raţionamente invalide (ca şi cum ai construi o casă fără fundament), deşi uneori, în mod absolut întâmplator, se poate ajunge şi la concluzii adevărate. În plus, o teorie nu poate fi considerată ca atare, dacă explică doar o parte din subiectul pe care-şi propune să-l explice.

Astfel un om care crede (are o teorie) că va ploua dacă el va bate toba într-o oră anumită, atunci acesta se va aştepta ca consecinţă să ploaie, atunci când bate toba conform orarului stabilit.

Ceea ce un meteorolog ar considera drept fals desigur, pentru că cauzele fenomenelor meteorologice nu sunt desigur legate de acţiunea omului de a bate în tobă, chiar dacă manifestarea acestui fenomen ar coincide cu această acţiune. Chiar dacă un număr finit de observaţii ar confirma această teorie, tot ar fi greşită. Ca în toate ştiinţele naturale, meteorologul nu e în stare să ajungă la cauzele ultime ale unui fenomen meteorologic, dar poate dezvolta, perfecţiona teoria astfel încât să explice în manieră un pic mai exhaustivă condiţiile şi cauzele manifestărilor fenomenului.

La fel e cu interpretarea fenomenelor sociologice şi istorice. Dacă istoricul sau sociologul nu cunoaşte o teorie validă a acţiunii umane, atunci acesta poate folosi una greşită sau va tinde să foloseasă una proprie, cu premise diverse, care în urma raţionamentului deductiv nu îl va purta în mod necesar la concluzii adevărate. Figura toboşarului este elocventă în acest sens.

Un alt exemplu, dacă presupunem validă teoria conform căreia omuciderea, poate duce la un nivel mai mare de bunăstare a indivizilor comunităţii care rămân în viaţă. Concluziile, care par atât de absurde, sunt doar nişte derivări logice, pe baza premiselor pe care le considerăm adevărate. Dar deducţiile sunt ilogice ca atare, pentru că sunt bazate pe premise false.

Condiţiile în care se poate ajunge a crede în astfel de erezii pot fi multiple. De obicei, acestea ajung să fie convigătoare doar după o bună doză de îndoctrinare, sau în urma unui proces de studiu, cercetare cu devieri grave de la bazele Logicii în lumea academică. Dacă ar fi de ales între un savant cu “devieri” sau un analfabet, ultimul ar fi desigur preferabil. Pentru că acesta ar fi lipsit de convingerile şi motivaţiile pseudo-ştiinţifice şi de aroganţa academicienilor şi dorinţa puternică de a implementa teoriile lor în viaţa reală, dat fiind faptul că le consideră adevărate şi foarte bine motivate din punct de vedere ştiinţific. E cu mult mai probabil ca un anaflabet sau un om fără carte (cum sunt mulţi ţărani de altfel) să se dedice unor activităţi mai puţin periculoase decât activităţile la care aspiră în ziua de azi destui academicieni, aşa-zişii făuritori de Politici Publice. [2] Aceştia nu ştiu sau ştiu prea puţin de moralitate şi etică; ei au doar scopuri nobile ce trebuie atinse cu orice preţ. Pentru ei scopul scuză mijloacele, deşi adesea sunt inconştienţi de acest lucru şi urmăresc scopuri măreţe, utilizând mijloace perfide, în contradicţie cu scopul final.

Din acest motiv educaţia este foarte importantă, iar ceea ce oferă şcoala tradiţională (şi universitatea de altfel) în acest sens este foarte puţin, practic nimic. Nu se ştie sau se ştie prea puţin de tradiţia celor Şapte Arte Liberale, în special de studiul Logicii, care este neglijată în mare măsură în procesul de instruire în epoca contemporană. [3] Astfel în dezbaterile intelectuale actuale între studioşii şi “comentatorii” acţiunii umane, se asistă la un circ continuu, impropriu sau nu într-atât de pronunţat cel puţin în alte domenii de studiu. Dezbateri, unde domnesc sofismele care sunt înălţate pe altarul adevărului de o majoritate mult prea “democratică” sub îndemnul mult mai numeroşilor adepţi ai retoricii sofiste. Filozofilor şi intelectualilor “aristotelici” în domeniul acţiunii umane le lipseşte strălucirea de altădată, cu toate că sunt în creştere continuă, fapt testimoniat de numeroasele organizaţii dedicate (din păcate până când sunt de cele mai multe ori în afara parcursurilor de studiu tradiţionale – şcoală şi universitate) [4] cercetării veritabile şi răspândirii raţionamentelor corecte în rândurile celor dornici de adevăr. Nu adevărul absolut e obiectivul (cel puţin la moment), de care ştiinţa până acum nu s-a atins şi nu pretinde a se atinge nici măcar marginal, dar formarea unui mod de a gândi corect cu implicaţii profunde asupra creşterii şi dezvoltării individuale.

Concluzie

În epoca modernă acţiunea umană atinge o sumedenie de aspecte ale vieţii sociale şi e mult prea importantă pentru a o lăsa în mâinile unor şarlatani, precum e cazul altor ştiinţe în care obiectul de studiu este izolat de cercetător şi are un impact relativ mai mic asupra dezvoltării armonioase a umanităţii.

Intelectualii, mai ales cei ce se consideră a fi oameni de ştiinţă, care sunt în căutarea adevărului obiectiv, trebuie să fie extraordinar de atenţi la premisele considerate, pentru că dacă nu sunt adevărate ar putea să îi poarte la concluzii logicamente absurde, dar considerate valide.

Iar oamenii simpli, trebuie să fie mai conştienţi de faptul că intelectualii care folosesc metode de investigare empirice, în special în domeniul ştiinţelor sociale, sunt cu mult mai expuşi erorilor decât intelectualii ce se servesc de a doua metodologie mult mai riguroasă. Din pacăte epoca contemporană a fost dominată de primii intelectualii, iar rezultatele se văd şi se simt, în special în ţările în care aceştia au avut parte de o mai mare recunoaştere în mediul academic şi s-au aflat datorită acestui fapt în poziţii cheie pentru a influenţa politicile guvernative ale respectivelor ţări.


[1] Acţiunea este voinţa pusă în aplicaţie. Acţiunea este un act conştient. Din această definiţie rezultă că non-acţiunea este deasemenea acţiune, întrucât este un act conştient şi deliberat. Opusul acţiunii nu este comportamentul iraţional, ci un răspuns reactiv la stimuli venit din partea organelor corpului şi a instinctelor ce nu pot fi controlate de voliţiunea persoanei în cauză. Opusul acţiunii este denotată de lipsa de voinţă şi este determinată de alţi factori.

[2] Dacă aceştia ar utiliza pe deplin Logica în privinţa tuturor deciziilor politice, atunci nu ar mai fi nevoie de ei.

[3] În special logica ca ştiinţă ce se ocupă de operaţiile minţii direcţionate spre obţinerea adevărului.

[4] LearnLiberty.org, Fee.org, Mises.org printre cele mai cunoscute.

Share

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *