Despre Exosphere, antreprenoriat și metode de învățare neconvenționale

Despre Exosphere, antreprenoriat și metode de învățare neconvenționale

De câte ori am fost întrebat de ce mă duc, de ce Cile și ce este Exosphere, nu am reușit să explic astfel încât ceilalți să înțeleagă cu adevărat. Pentru că Exosphere e mai multe. E o comunitate de antreprenori și mai mult. Iată cum se descriu ei înșiși (preluat de pe www.exosphe.re):

Noi suntem oameni ce înființăm companii, concepem produse, cercetăm probleme, creăm artă și muzică, scriem cărți și regizăm filme. Suntem oameni care nu se opresc din învățare și care se gândesc mereu cum să rezolve problemele din lume. Suntem o comunitate deschisă de creatori și suntem în căutarea persoanelor care vor să ni se alăture și să atingă scopurile și visele în viață înconjurați de alte persoane angajate în misiuni similare.

Activitatea lor principală constă în organizarea bianuală a unui soi de tabără (Boot camp) cu seminare și sesiuni despre viață și antreprenoriat, ce durează 8 săptămâni intense. În restul timpului, sunt ocupați cu organizarea și recrutarea a noi candidați.

Merg de asemenea în diferite orașe ale lumii pentru a se face cunoscuți, prin intermediul unor sesiuni mai mici de 1-2 zile (Exobase), în care se abordează introspectiv alegerile personale, vocația și viața participanților, combinat cu un set de filozofii practice ce te ajută să pășești cu încredere mai departe. Ceea ce e paradoxal însă, este faptul că  majoritatea participanților de la boot camp-uri, nu provin de la aceste sesiuni așa zise Exobase, ci mai degrabă de la sesiuni de navigare pe internet prin intermediul forumurilor, articolelor, facebook-ului și făcând research pe google cu cuvinte cheie ce țin de filozofia acestei minunate companii @Exosphere :).exobase - seminar de o zi pe tema antreprenoriatuluiExosphere is how, why and where. Exosphere is different. Nu există un alt business incubator, organizație sau comunitate similară de persoane interesate de antreprenoriat și creștere personală care să adâncească și să trateze problemele precum o fac ei. Exosphere este cu totul și cu totul altceva. Nu e vorba doar de bani sau business. Nu sunt sesiuni pentru a face bani ușor. Nu sunt soluții miraculoase la problemele vieții. NU. Exosphere e provocare continuă, e legături și prietenii cu persoane de pe tot mapamondul, e creștere personală și spirituală, e călăuzire, e business, e cunoaștere și conștientizare.

Exoshpere este DIFERIT, iar ceea ce îi face diferiți pe acești oameni este ”angajamentul ferm și dedicația radicală realității și adevărului” și accentul pus pe comunitate, un principiu edificator împietrit în fundamentul Exosphere. Adevărata comunitate ridică și împuternicește fiecare individ să fie mai mult decât ar putea fi pe cont propriu, la fel îmbunătațește înțelegerea noastră despre condiția umană astfel încât să putem răspunde mai bine nevoilor oamenilor atât în viețile noastre personale cât și în aventurile noastre antreprenoriale. Și scuzați-mă, dar nu e deloc banal într-o lume cu susul în jos, unde prefăcătoria, minciuna, ura, înșelăciunea, invidia și răul sunt prezente și propagate cu diferită intensitate în toate domeniile vieții (afaceri, economie, politică, societate etc).

Share

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *