Cu autostopul prin Atacama, Cile

Cu autostopul prin Atacama, Cile

Sunt de 6 luni în Cile și încă nu văzuși mai nimic în afară de Vina del Mar și Valpraiso, zonă în care locuiesc de fapt. Astfel, pentru că era prea frumoasă și liniștită zona (în afară de un mic Taifun care a răvășit un pic zona costieră) mi-am luat inima in Dinți și am decis să merg să mai văd altceva, adică nimic.. adică Deșertul Atacama.. Cu autostopul. Sau cel puțin așa îmi suna gândul inițial.

Well, it didn’t go that way. Am ajuns în Cile low cost în Martie, cu gândul de a călători în același stil, adică mult cu puțin Haha. În mod normal, un bilet dus-întors spre Cile se găsește cam la 800 euro, atât timp cât ești flexibil cu dățile. Găsii și cu 650 euro cu British Airways, dar fui un pic căscat ca să-l cumpăr imediat. Ei bine, după 6 luni, am decis să ies un pic din vizuină și să mă colbăiesc un pic. Și așa cum îmi expiră și termenul de ședere de 90 de zile, trebuia să ies și din țară pentru a reintra câteva zile mai târziu. Astfel, după un pic de “research”, am optat pt Atacama și o raită în Peru.

Cel mai convenabil mod de a ajunge într-acolo, este cu avionul din Santiago până în Calama. Circa 25-35 euro. Puteți ajunge și la Iquique cam pentru același preț. Cu autobuzul este un pic mai ieftin, dar durează circa 20 ore. Nu merită. Am mers eu din Calama până în Iquique cu autobuzul circa 6 ore. La juma de drum s-a defectat sistemul de aer condiționat și a fost foarte vesel cealaltă juma de drum.

Ah da, după ce am experiment pe pielea mea ce înseamnă căldura copleșitoare a Deșertului aparent nemărginit, mi-a trecut dorul de a călători cu autostopul prin Atacama. Dar am ajuns in Iquique viu și nevătămat, doar un pic pătat de soare. Pentru că am ieșit din hostel când cerul era destul de înnorat, iar după o plimbare de circa 10 km, a apărut și soarele. Mânca-ți-aș, nu mi-a trecut prin cap să iau crema de soare cu mine.  Nu a ținut mult soarele, circa o oră, dar a fost destul ca să-mi dea ceva bătaie de cap. Ca rezultat, seara, am ajuns să adorm cu dificultate, datorită cefei roșioare, iar a doua zi, fiind mult mai însorită, m-a obligat să stau mai mult la umbră, jucând tenis de masă în hostel, o veche pasiune de-a mea. Pentru 10 euro pe noapte, aș recomanda oricui Iquique Backpacker’s Hostel. În 3 nopți am dormit in 3 locuri diferite, și raportul calitate-preț este mult în favoarea acestuia din urmă. Este și o masă de biliard, un minibar ieftior cu de-ale gurii și o terasă fenomenală cu priveliște spre mare, construită chiar pe acoperiș.
Plaja și munții nisipoși din Iquique
De turiștii vagabonzi și alți oameni interesanți nici nu mai vorbesc, ce îi întâlnești în mod normal, în asemenea locuri.

E incredibil cum un oraș de asemenea dimensiuni a crescut in mijlocul pustiului total și doar datorită mineritului. Și continuă să crească. Hoteluri și complexuri rezidențiale în decurs de construcție, împânzesc orașul. E de neobservat de asemenea și zona în care se găsește, practic o văgăună între niște munți rocoși și nisipoși, după care nu se găsește nimic pentru câteva sute de km. Cred că am început să apreciez mult mai mult natura în mijlocul acestui peisaj depresiv, înconjurat de “nimic”.

Închei ziua cu brio, tolănit pe plajă, un pic cam trist, cu ochii spre apus.Apusul in IquiqueApusul in Iquique 2

Share

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *