3. Arequipa – San Pedro de Atacama – 40 ore între așteptări și mers cu autobuzul

3. Arequipa – San Pedro de Atacama – 40 ore între așteptări și mers cu autobuzul

Orele 18. Am 4 ore până la următorul bus către Tacna, la graniță cu Cile. Până în San Pedro trebuie să schimb 3 autobuze. Arequipa -Tacna, Tacna – Arica, Arica – San Pedro. Mă așteaptă un drum lung, trebuie să mănânc bine, iar în centru e cam scump, mă gândesc. Mă pornesc spre stațiune, poate găsesc ceva. Circa 3, 4 km de mers pe jos, sau 2 euro cu taxi-ul (ubicuu în toate colțurile și străzile din oraș), dar după Colca Canion, cu același rucsac, zburam prin oraș.

După nici 5 min de mers, din centru din plaza Las Armas, dau de un soi de cantină, cu meniul scris-mâzgălit de mână pe o foaie A4 și lipit de ușă. Cena 6 Sol ~ 1,7 euro. Zeamă + felul doi + un ulcior de suc. Nimeni înăuntru.
Avea să fie cea mai gustoasă și sățioasă cină mâncată până atunci. Bănuiesc că foamea fu complice la această senzație de satisfacție. Nu mâncasei nimic de la 9 dimineața încoace.

În fine, cu stomacul plin, ajung la “Terminal Rodiovario”, stație de autobuze, și găsesc un autobuz la 8:45. La 1 noaptea ajung în stațiune la Tacna. Următorul autobus spre Arica la 4.30. 12 Sol. Am 10. Taxiștii cer 20. N-am atât. Cerșesc? Nu. Am nevoie mare de circa 50 eurocenți. Mai scotocesc prin buzunarele ruscacului și găsesc o torbiță cu circa 400g monede cu pesos cileni de care uitasem complet. Muy bien. Acum să vad dacă băbuțele de la Money Exchange (au măsuțe amenajate în interiorul gării) vor dori să-mi schimbe doar 2 Sol, pentru o mână de mărunțiș. 218 pesos pentru 1 sol e cursul. Dar dat fiind faptul ca am nevoie doar de 2 Sol, băbuța cere 250. Schimb. Acum stau liniștit – am de bilet.

Adorm pe o bancă de lemn până la 4. Mă trezesc iar de la gândul înfiorător că am întârziat. Nu, iau autobuzul, în 2 ore sunt în Arica. Schimb din nou ora la intrarea in Cile, 2 ore înainte. Următorul autobuz spre San Pedro peste 13 ore. Ufffaa. Ok, prenotez opțiunea cea mai ieftină. Circa 16 euro. Și îmi fac o plimbare lungă pe malul mării. Și aici, ca în celelalte localități în Cile, aparatele de fitness și gimnastică împânzesc plaja. Una nu înțeleg, cu toate opțiunile astea pt sport, de ce fetele și femeile Cilene sunt într-atât de grase? Alimentația e oribilă cu siguranță.

Iau prânzul și cina în același restaurant-bodegă, unde 2 domnișoare întâmpină cu un zâmbet larg persoanele ce vor să mănânce la ei. Între prânz și cină nu e mare diferență. E același menu. Supă și orez cu carne de lamă sau de pui la de felul doi, gătit in diverse moduri. Mi-a plăcut sosul numai bun de picant pt gustul meu, l-am folosit atât în supă cât și cu orez, și atunci întreb cum se gătește. Ambele domnișoare au fost generoase în a-mi da sfaturi, una după alta (una mai gosodină ca alta :p), pentru supă și pentru sos, cum, cât, de unde și cât costă. Am mai schimbat două vorbe, cum te cheamă, de unde vii, și când era să plec, ambele îmi cer Facebook, whatsapp să rămânem în contact. Hahaha, le-am lăsat numele meu. Ne salutăm politicos cu un sărut pe obraz, iar o bătrânică de la masă, care a asistat la toată scena, râde și zice să o sărut și pe gură pe ultima. Râde ea, râd și eu și am plecat. Alte 12 ore programate de autobuz, care s-au transformat în 15. Deloc o raritate pentru Cile…

Share

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *